Conferința Naționala in domeniul Educației 2018 - Panelul privind Invatamantul Profesional si Tehnic by Simona David-Crisbășanu published on 2018-09-19T07:16:48Z Panelul privind Învățămânul Profesional și Tehnic din România, moderat de către Federația Coaliția pentru Educație prin Daniela Vișoianu. Participanți: Diana Certan, Organizația Umanitară Concordia, Mona Nicolici, din partea OMV Petrom, Simona David Crisbășanu, de la Asociația ROI, Cornel Bertea Hanganu, din partea Autoritatii Nationale pentru Formare Profesionala in Sistem Dual. Panelul a avut loc în cadrul Conferinței Naționale în domeniul Educației, care a avut loc la București, în data de 11 septembrie 2018. Cea de-a IV-a ediție a Conferinței Naționale în domeniul Educației a fost organizata de Asociația “Ține de Noi” împreună cu Fundația Hanns Seidel – România, Universitatea din București, Oracle Academy, Organizația Umanitară Concordia, World Vision România, Asociația AD-REM, Asociația MasterPeaceRO. Evenimentul a fost realizat în colaborare cu Asociația ROI, Let’s Do It Romania, Asociația „Educația pentru toți”, Federația Coaliția pentru Educație, Asociația Română de Literație, Asociația „Hai să Facem”, Asociația InEdu, Asociația Euroteens, Centrul pentru Politici Educaționale și Emedialab Agency. Genre Education Contains tracks Panel IPT - Partea I by Simona David-Crisbășanu published on 2018-09-19T07:16:45Z Panel IPT - Partea aIIa by Simona David-Crisbășanu published on 2018-09-19T07:16:41Z Panel IPT - Partea aIII-a by Simona David-Crisbășanu published on 2018-09-19T07:16:38Z